martie-noiembrie 2025
Cum se construiește o colecție de artă de-a lungul generațiilor? Ce știu evaluatorii despre lucrările care trec prin mâinile lor și cum își rafinează privirea în decenii de muncă? De ce arhiva unui singur cercetător, construită în 60 de ani, poate fi la fel de valoroasă ca orice altă bază de date oficială?
Opt experți și evaluatori de artă au răspuns acestor tipuri de întrebări, într-o serie de interviuri video documentare care a generat peste 260.000 de vizualizări — un interes neașteptat pentru un domeniu considerat de nișă, dar care se dovedește a fi în centrul unor tensiuni majore din lumea culturală românească.
Experții Marian Constantin, Ana Maria Măciucă-Pufu, Marilena Murariu, Robert Strebeli, Mădălina Mirea, Adrian Buga, Alin Ciupală și Elena Olariu au vorbit deschis despre ce se întâmplă în culisele muzeelor, caselor de licitații și comisiilor de expertiză. Interviurile au fost realizate de istoricul de artă Cosmin Nasui și au atins subiecte rar discutate public: de la nașterea colecționismului românesc în secolul al XIX-lea, când negustorii aduceau din Paris copii vândute drept originale, până la haosul legislativ al anilor ’90 și la provocările actuale ale digitalizării.
Seria a scos la lumină problemele sistemice ale patrimoniului cultural românesc. Inventarele muzeale sunt adesea incomplete, cu fișe colective fără detalii individuale și lipsuri nedocumentate. Uneori lucrările de artă și artefactele au fost clasate în tezaur nu pentru valoarea lor artistică, ci pentru a ridica salariile personalului muzeal. Experți au fost acreditați pe domenii vaste fără experiență practică suficientă, primind responsabilități imediate care au generat expertize problematice. Între colecționari și autoritățile publice se desfășoară ceea ce Alin Ciupală numește un „veritabil război”, alimentat de un Cod al Patrimoniului aflat într-un sertar al Ministerului Culturii, considerat mai restrictiv decât legislația comunistă.
Adrian Buga a povestit cum specialiști francezi de la Centrul Pompidou i-au mulțumit că a semnalat prezența unor falsuri într-o expoziție dedicată lui Victor Brauner la Muzeul Național de Artă din București – lucrări despre care experții și restauratorii muzeului avertizaseră intern, dar fără rezultat.
Mădălina Mirea a explicat de ce arhiva istoricului de artă Radu Bogdan, construită în 60 de ani de cercetare dedicată lui Ion Andreescu, rămâne mai fiabilă decât orice bază de date oficială inexistentă – și de ce visează să o digitalizeze, deși se teme de riscurile diseminării necontrolate.
Marilena Murariu a descris cum a ajuns să-și apere expertizele în instanță, inclusiv într-un caz cu un tablou atribuit greșit Reginei Maria, când a riscat dosar penal pentru o lucrare pe care până la urmă se dovedise că o evaluase corect.
Robert Strebeli a adus perspectiva conservatorului, explicând că în Occident această funcție are un rang superior directorului adjunct, pentru că decide ce se poate expune și împrumuta. A introdus principiul echilibrului dintre vizibilitate și vulnerabilitate, argumentând că factorul uman rămâne principalul agent de degradare a bunurilor culturale – fie prin decizii greșite, fie prin neglijență.
Elena Olariu a arătat cum repertoriile funcționează ca „antidot” împotriva falsurilor, înregistrând pentru eternitate operele autentice, și a subliniat golurile uriașe din istoria artei românești: perioade întregi insuficient cercetate, corespondențe nepublicate, artiști subevaluați.
Ana Maria Măciucă-Pufu a prezentat moștenirea culturală a străbunicului ei, Octavian Moșescu, primarul care a facilitat împroprietărirea artiștilor la Balcic în perioada interbelică, și a explicat cum valoarea unei opere se construiește în timp prin expunere, publicare și circulație.
Marian Constantin a dezvăluit că unele lucrări au fost clasate în tezaur prin derogări de la propriile criterii ale legii, iar Alin Ciupală a demonstrat cum în perioada de criză economică 2010-2012 piața de artă românească a atins recorduri istorice de vânzări, unele neegalate până astăzi.
Pe lângă cele opt interviuri, proiectul a produs trei animații care sintetizează provocările domeniului.
„Falsurile și criza expertizei în arta românească” analizează tipurile de falsuri – de la cele de epocă care trec testele de pigment până la semnăturile adăugate ulterior – și impactul lor asupra istoriografiei artistice.
„Evoluția expertizei: Diferențele dintre expertiza muzeală și cea pentru piața de artă” explică discrepanțele dintre evaluările muzeale cu valori contabile stabile și cele comerciale cu prețuri fluctuante, într-un sistem unde custozi care gestionează patrimoniu de milioane primesc salarii de 3.000 de lei.
„Evoluția pieței de artă românești: de la «academia anticariatului» la baze de date digitale & AI” urmărește transformarea de la precaritatea legislativă a anilor ’90 până la profesionalizarea prin baze de date precum Tudor Art Index, avertizând totodată asupra riscurilor manipulării informației în era inteligenței artificiale.
Toate materialele – interviuri video, scurtmetraje animate și resurse documentare — sunt disponibile gratuit pe site-ul asociației MAIA, pe platforma dedicată a proiectului www.postmodernism.ro/expertiza-si-evaluare-in-patrimoniul-cultural și pe canalul YouTube modernism ro https://www.youtube.com/playlist?list=PLwqlrtThmkWSq3-A_W7tPJcVVxdSuZ13W , pentru studenți, profesioniști și publicul interesat de patrimoniul cultural.
Proiectul „Expertiză și evaluare în patrimoniul cultural: 8 perspective profesionale” a fost realizat de Asociația Maia în parteneriat cu Modernism.ro, PostModernism Museum, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Baia Mare, Muzeul de Artă Brașov și Muzeul de Artă Cluj.
Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
