Locuiți în București? Vă așteptăm pe 30 martie 2013 sa fim solidari cu persoanele afectate de criza economică!

Asociaţia CRIES în parteneriat cu asociaţiile REPER21, Serviciul APEL, Activi pentru Viitor, Casa Ioana, Fundația Chance for Life şi Fundaţia Parada lansează Cadouri solidare pentru cetăţenii din sectorul 1. Inițiativa vizează dezvoltarea unor legături de solidaritate socială între locuitorii sectorului 1, stimulată de proximitatea geografică și de o cunoaștere mai bună a provocărilor sociale cu care se confruntă concitadinii noștri.

Prin acest demers dorim sa îi încurajăm pe bucureșteni să se solidarizeze cu persoanele care se confruntă cu probleme financiare grave şi care nu reuşesc să îşi asigure nevoi de bază, la nivel personal şi familial. Ce putem face pentru ceilalți? sperăm să fie o întrebare pe care să și-o pună cât mai mulți dintre noi. Propunem pentru început sa ne gândim la anumite lucruri de strictă necesitate, obiecte utile, produse (precum haine,îmbrăcăminte sau cărți) pe care le-am putea oferi persoanelor care se confruntă cu probleme financiare grave, a căror viață este foarte afectată de diminuarea extremă a accesului la resurse.

(Mihaela Vețan, președinta asociației CRIES, Centrul de resurse pentru inițiative etice și soldiare)

Astfel, vă invităm să aduceți aceste lucruri sâmbăta, 30 martie 2013, între orele 10.00-14.00, la sediul asociaţiei REPER21, strada Clucerului 49A. Pentru evenimentul de lansare s-a dezvoltat un parteneriat de colaborare cu trei organizaţii neguvernamentale (Casa Ioana, Fundaţia Parada, Serviciu APEL) care lucrează cu persoane în dificultate şi care au realizat un necesar al nevoilor ce pot fi acoperite prin contribuţia cetăţenilor din sectorul 1 Bucureşti. Aceste informaţii pot fi consultate online la adresa: http://www.facebook.com/pages/Cadouri-Solidare/136647809848708?fref=ts.

Daca ajungeți pe 30 martie, echipa de organizare vă rezervă și alte suprize, propunându-vă să participați la un atelier de reciclare creativă, susţinut de organizaţia parteneră Chance for Life. Daca doriţi să confectionaţi pentru beneficiarii demersului sau pentru prieteni diverse obiecte utile (precum cutii) sau accesorii (brăţări şi lanţişoare), vă invitam să aduceţi reviste şi ziare vechi.

Cadouri solidare pentru cetăţenii din sectorul 1 își propune sa fie un demers sustenabil și consistent, capabil să contribuie la bunăstarea cetățenilor din acest sector din București. De aceea, vom organiza lunar, în ultima sambătă a fiecărei luni, între orele 10.00-14.00 pe strada Clucerului 49A, campanii de colectare de cadouri solidare pentru beneficiari a căror listă sperăm să o dezvoltăm continuu, cu sprijinul dumneavoastră.

“Prin acest demers, dorim să punem în evidenţă faptul că o serie de nevoi sociale pot fi rezolvate printr-o implicare mai mare a comunităţii locale şi o co- responsabilizare (de tipul Ce aș face eu, dacă ai face și tu…). Totodată, acţiunea aduce în prim plan importanţa solidarizării cu persoanele în situații de risc sau afectate extrem de criza economică. Acest demers pilot are ca trăsătură principală dimenisunea de voluntariat şi cea de punere în comun a unor resurse (timp, resurse materiale şi imateriale) existente la nivelul sectorului 1, pentru a contribui la rezolvarea parțială a unei situații critice “,  ne-a declarat Ana Pălăduş, responsabil local al proiectului.

Demersul Cadouri solidare este dezvoltat în cadrul proiectului Rolul dialogului social în dezvoltarea incluziunii sociale active, proiect care a facilitat consultarea cetăţenilor din sectorul 1 cu privire la bunăstarea socială. În exprimarea criterilor de bunăstare pentru sectorul 1 Bucureşti au fost implicaţi 271 de cetăţeni din 21 de grupuri omogene diferite. Indicatorul care a colectat cele mai multe răspunsuri este indicatorul putere de cumpărare/acces la finanţe, sub acesta fiind exprimate mai multe nevoi pe care concitadinii noștri nu reuşesc să le mai satisfacă din lipsa de resurse financiare, respectiv: alimentaţie, îmbrăcăminte, medicație (tratamente medicale), dar  și petrecerea timpului liber.

Mai multe informaţii despre demersul Cadouri solidare pentru cetăţenii din sectorul 1 Bucureşti  pot fi obținute de la Ana Pălăduş, responsabil local al proiectului, ana.paladus@reper21.ro, telefon: 0745.300.499.

——-

Proiectul Rolul dialogului social în dezvoltarea incluziunii sociale active este implementat de către Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în parteneriat cu Platforma Europeană IRIS și asociațiile Institutul Intercultural Timișoara, Serviciul APEL și REPER 21. Proiectul se desfășoară în 8 orașe mari din România cu sprijinul a 8 Grupuri Locale de Acțiune (prezentare Rețea).

Obiectivul principal al proiectului se referă la implicarea cetățenilor în definirea participativă a bunăstării sociale și inițierea unor demersuri pilot, bazate pe coresponsabilitate socială. Proiectul se desfășoară în perioada 2010-2013 și este co-finanțat prin Programul Operațional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Mai multe informații despre proiect pot fi obținute la www.dialogsocial.cries.ro.