Din Alpii Italieni în Piazza Grande de la Locarno, acum și la București: Trei vârfuri / Three Peaks în deschiderea HipTrip 2018

În nord-estul Italiei, în munții Alpi, se află unele dintre cele mai dorite trasee montane, vânate de alpiniștii de pe întreg mapamondul. Grupul din Dolomiți intitulat Tre Cime este compus din unele dintre cele mai cunoscute vârfuri din Europa, cu siguranță și datorită faptului că fețele lor nordice fac parte din cele 6 cele mai grele fețe nordice din Alpi.

Acesta este locul în care a fost filmat Trei vârfuri / Three Peaks , cel de-al doilea film de lungmetraj al tânărului regizor berlinez Jan Zabeil, un răsfățat al juriilor festivalurilor de film internaționale.

Filmul va fi prezentat într-o proiecție unică la București, pe 11 octombrie 2018, de la ora 20,00, la Cinema Elvire Popesco, în deschiderea celei de-a 5-a ediții HipTrip Travel Film Festival.

Premiera mondială a filmului Trei vârfuri / Three Peaks a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, în fața a peste 8,000 de oameni. Nu întâmplător a fost ales acest loc pentru prezentarea filmului menit să dea spectatorilor ”fiori reci pe șira spinării”, povestea lui fiind emoționantă și tensionată psihologic în același timp.

Trei vârfuri / Three Peaks aduce în discuție un subiect pe cât de sensibil, pe atât de ofertant: dificila integrare a copiilor dintr-o uniune anterioară într-un cuplu nou. Aaron și Lea sunt în vacanță în munți, împreună cu fiul ei, Tristan, de opt ani. Între Aaron și Tristan există complicitate, afecțiune, dar și distanță și suspiciune. În ciuda a doi ani de relație cu Lea, rolul lui Aaron nu este încă definit clar – devine un al doilea tată pentru Tristan sau va rămâne întotdeauna o entitate străină și contradictorie împotriva tatălui său adevărat? În vârful muntelui, încercările lui Aaron  de a câștiga simpatia băiatului se transformă într-un joc de putere periculos.

Tensiunea psihologică dintre cele trei personaje susține filmul, între suișurile și coborâşurile naturii și a relației dintre ei.

Trailer: https://youtu.be/XLRuZVd0ueI

 

Orice film e o călătorie, dar unele filme sunt mai călătorii decât altele. “3 vârfuri” ne poartă într-o dublă drumeție, în Alpii Dolomiți și în peisajul interior al unei familii care se construiește sau se dezbină. Marea realizare a regizorului Jan Zabeil e că ambele peisaje sunt la fel de fascinante.” – Cătălin Olaru, director artistic HipTrip.

 

„HipTrip Travel Film Festival” este un festival dedicat cinefililor dependenți de călătorii, precum și celor care caută inspirație pentru viitoare călătorii. Este un mod de a ne aminti că filmul în sine este o călătorie deschisă oricui, care ne poartă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, prin viziunea cineaștilor care l-au creat.

Filmele incluse în programul Hip Trip Travel Film Festival nu aduc obligatoriu în prim­plan o anumită destinație, ci ilustrează într­o formă artistică ideile de „călătorie” și „explorare”, oferindu­i spectatorului cea mai bună sursă de inspirație pentru a se transforma dintr­un turist într­un călător și explorator și făcându­l să-­și dorească să descopere lumea altfel.

Cea de-a 5-a ediția a HipTrip Travel Film Festival va avea loc anul acesta în perioada 11-14 octombrie la Cinema Elvire Popesco. Biletele s-au pun în vânzare pe www.eventbook.ro.

Pentru detalii suplimentare urmăreşte site-ul http://hiptrip.ro şi http://facebook.com-hiptrip.ro.

Organizatori: Asociația Maia & Triptago

Sponsor Principal: Batexpert Franța

Partener strategic: Institut français de Bucarest

Inițiator proiect: Fundația OVI

 

Un eveniment recomandat de Radio Guerrilla.

Parteneri media: Zile și Nopți, life.ro, noizz.ro, Ziarul Metropolis, festivalier.ro, movienews.ro, aarc.ro