Proiectul „La mulți ani” împlinește 9 luni. Acesta face parte din campania de sensibilizare a opiniei publice privind starea seniorilor din centrele de bătrâni lansată de Asociația Maia din București. Complexul Social de Servicii Străulești este primul centru în care se desfășoară acest proiect. În data de 2 martie 2012, România a lansat oficial Anul European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii.
Asociaţia Maia din București a inițiat în 2012 un program de integrare socială care presupune conceperea și demararea de proiecte sociale care să contribuie la dezvoltarea durabilă a unor grupuri sociale vulnerabile. În cadrul acestuia, asociația derulează proiecte care au ca beneficiari și / sau public țintă reprezentanți ai vârstei a treia – seniorii. „La mulți ani” este unul dintre aceste proiecte și presupune sărbătorirea zilelor de naștere ale seniorilor, o dată pe lună, cu tort, flori și cadouri pentru sărbătoriţi.
Prima ediție a acestui proiect a demarat în martie 2012 la Complexul Social de Servicii Străulești (Șos. București-Târgoviște nr. 10), care găzduiește 100 de seniori și oferă servicii de îngrijire zilnică și asistență medicală curentă pentru aceștia. Proiectul îi are alături încă de la început pe partenerii săi strategici Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1 (DGASPC 1) și Hypermarketul Cora Sun Plaza.
Următoarea etapă a proiectului constă în extinderea cu noi activități: organizarea unor concursuri de şah, table sau rummy, organizarea unor ateliere creative de pictură sau de obiecte decorative, organizarea de excursii, vizite la muzee, plimbări în parcuri sau la alte obiective cultural-turistice, cercuri de lectură (presă, beletristică).
O primă excursie la mănăstirile din nordul Moldovei a avut loc în perioada 5-7 octombrie a.c. S-au vizitat mănăstirile Secu, Agapia, Sihastria, Varatec, Schitul Vovidenia, Neamț dar și Lacul Roșu și Cheile Bicazului. Sponsorizările pentru cazarea și mesele seniorilor au fost asigurate de Mănăstirile Neamţ şi Sihaştri și restaurantul Turist din stațiunea Lacul Roșu.
Asociația Maia invită noi parteneri, companii, instituții publice și organizații non-profit să se alăture demersului proiectului.
—–
2012 este anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii și marchează aniversarea a 10 ani de când a fost adoptat Planul Internaţional de Acţiune Împotriva Îmbătrânirii (International Plan of Action on Ageing), semnat în aprilie 2002 de către toate statele membre ale Uniunii Europene. Prin acest plan, statele semnatare s-au angajat să promoveze şi să susţină îmbătrânirea activă, prin includerea în politicile sociale şi în programele economice naţionale a nevoilor şi drepturilor vârstinicilor şi prin promovarea unei societăţi pentru toate vârstele. În data de 2 martie 2012, România a lansat oficial Anul European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii.
Parteneri: DGASPC 1, Cora Sun Plaza București, Florăria Tropical Decor
Detalii despre proiect:
Dana Ichim, președinte Asociația Maia
dana@asociatia-maia.ro
004 0720 22 00 25
——–
„La mulți ani” pentru seniori 2012
-campania de sensibilizare a opiniei publice privind starea seniorilor din Centrele de bătrâni
Asociaţia Maia din București derulează din 2012 un program de integrare socială care presupune conceperea și demararea de proiecte sociale care să contribuie la dezvoltarea durabilă a unor grupuri sociale vulnerabile. În cadrul acestuia, Asociația Maia derulează proiecte care au ca beneficiari și /sau public țintă reprezentanți ai vârstei a treia – seniorii.
Primul proiect se derulează în Centrul de Servicii Sociale Străulești și presupune sărbătorirea zilelor de naștere ale seniorilor prezenți în Centru, odată pe lună: tort pentru sărbătoriți, un cadou simbolic și eventual program artistic susținut de copii (cântec, dans).
Parteneri: DGASPC 1, Hypermarketul Cora Pantelimon București, Florăria Tropical Deecor
Date de contact: Dana Ichim, Președinte Asociația Maia, <dana@asociatia-maia.ro>, 004 0720 22 00 25
—
Proiectul pe larg
Scop:
Sensibilizarea opiniei publice privind seniorii din Centrele de Îngrijire şi Asistenţă Persoane Adulte.
Obiective generale:
1. Încheierea unui parteneriat cu DGASPC, în vederea derulării proiectului „La Mulţi Ani !” prin care se urmărește sensibilizarea opiniei publice privind seniorii din Centrele de Îngrijire şi Asistenţă Persoane Adulte, beneficiarii proiectului fiind din cadrul grupurilor vulnerabile social.
2. Implicarea în acest proiect a unui număr de minim 15 voluntari / Centru.
3. Reamenajarea spaţiilor din Centre destinate activităţilor de socializare şi recreere.
4. Promovarea în cadrul proiectului a sensibilizării opiniei publice referitoare la bunicii din Centrele de Îngrijire şi Asistenţă Persoane Adulte în mass-media scrisă și audio-vizuală (online și offline).
Obiective specifice:
1.1. Sărbătorirea zilelor de naștere ale seniorilor prezenți în Centrul Strauleşti: tort, prăjituri pentru sărbătoriţi, flori, cadouri simbolice și eventual program artistic susținut de copii (prin parteneriate cu instituţiile educaţionale). Acțiunea se va desfaşura în ultima sâmbătă a fiecărei luni din an.
2.1. Angrenarea in proiect a unui număr de minim 15 voluntari / Centru în vederea desfăşurării în condiţii cât mai bune a vizitelor şi de asemenea pentru atingerea obiectivelor sociale ale proiectului.
2.2. Voluntarii se vor implica în următoarele activităţi:
– organizarea unor concursuri de şah, table sau rummy;
– organizarea unor ateliere creative de pictură sau de obiecte decorative (păpuși, brățări, mărgele);
– organizarea unor excursii, tabere, vizite la muzee, plimbări în parcuri sau la alte obiective cultural-turistice;
– lectura pentru beneficiari (presă, beletristică);
3.1. Redecorarea sălilor din Centrele de Îngrijire şi Asistenţă Persoane Adulte destinate recreerii.
3.2. Identificarea şi atragerea unui număr de minim 5 firme/companii pentru sponsorizarea acțiunilor.
4.1. Apariţia în mass-media scrisă şi audio-vizuală a activităților și rezultatelor proiectului în diferite stadii ale acestuia.
Rezultate anticipate:
-1 atelier ocupaţional;
-3 comunicate de presă (lansare atelier, ziua „Porţilor deschise”);
-10 de articole în presă;
-1 raport de final.
Contextul proiectului:
Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii marchează aniversarea a 10 ani de când a fost adoptat Planul Internaţional de Acţiune Împotriva Îmbătrânirii (International Plan of Action on Ageing), semnat în aprilie 2002 de către toate statele membre ale Uniunii Europene. Prin acest plan, statele semnatare s-au angajat să promoveze şi să susţină îmbătrânirea activă, prin includerea în politicile sociale şi în programele economice naţionale a nevoilor şi drepturilor vârstinicilor şi prin promovarea unei societăţi pentru toate vârstele.
Comisia Europeană, prin Departamentul pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, a anunţat că anul 2012 va fi Anul Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii. Sub motto-ul „Fiecare are un rol al său”, Comisia Europeană reaminteşte unul dintre punctele esenţiale din Strategia Europa 2020: dezvoltarea durabilă nu poate fi atinsă prin excluderea seniorilor din societate.
Autorităţile europene au dedicat anul 2012 problemei îmbătrânirii active pentru a sărbători un deceniu de la semnarea Planului Internaţional de Acţiune împotriva Îmbătrânirii, document semnat la Madrid, în 2002, de peste 150 de guverne din toată lumea. Planul de Acţiune a fost lansat la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar printre semnatari s-au numărat, la acea vreme, şi reprezentanţii guvernului de la Bucureşti.
În data de 2 martie 2012, România a lansat oficial Anul European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii.
Îmbătrânirea activă, aşa cum a fost definită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 2002, reprezintă “procesul de optimizare a oportunităţilor de menţinere a sănătăţii, de participare şi securitate personală, cu scopul de a îmbunătăţii calitatea vieţii în cursul procesului de îmbătrânire. Îmbătranirea activă le permite persoanelor să işi atingă potenţialul de bunăstare fizică, socială şi mentală pe tot parcursul vieţii şi să participe în cadrul societăţii, în acelaşi timp oferindu-li-se protecţie, securitate şi îngrijire adecvate atunci cand au nevoie”. Motivele pentru care această noţiune a devenit tot mai uzuală în ultimii ani sunt unele dintre cele mai serioase, care conduc de fapt la o restructurare profundă a societăţii, propunându-şi consolidarea unei mentalităţi sănătoase de implicare activă a vârstnicilor în viaţa şi dezvoltarea socială şi economică a unei naţiuni, fără a fi discriminaţi în niciun fel.
Romania, la fel ca alte ţări europene, traversează un proces de îmbătrânire semnificativă a populaţiei. În anul 2050, se aşteaptă ca piramida demografică a vârstelor sa aiba o baza considerabil redusă, datorită creşterii accelerate a numărului de pensionari.
Proiectul „La Multi Ani” se află în contextul mai sus menţionat şi ne dorim ca abilităţile şi competentele furnizate beneficiarilor să răspundă cerinţelor acestuia. Activităţile avute în vedere în cadrul proiectului, au ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii vieţii astfel încât să fie create şi asigurate condiţiile necesare pentru a asigura rolul activ în cadrul societăţii aflându-se în strânsă legătură cu obiectivele stabilite de reprezentanţii UE pentru marcarea anului 2012 şi care vor permite vârstnicilor:
– să îşi împărtăşească experienţa îndelungată;
– să joace în continuare un rol activ în societate;
– să ducă o viaţă cât mai sănătoasă şi împlinită.
Obiectivele mai sus menţionate pot fi atinse tocmai prin solidaritatea dintre generaţii, prin sprijinul reciproc şi cooperarea între persoane de vârste diferite, astfel încat fiecare să îşi îndeplinească rolul în cadrul progresului social şi al dezvoltării economice, în conformitate cu nevoile şi posibilităţile sale.
În acest sens, unele dintre propunerile concrete ale Uniunii Europene pentru anul 2012 prevăd o serie de măsuri pentru menţinerea sănătăţii până la vârste înaintate, precum dezvoltatea unor strategii proactive în domeniul sănăţatii sau demararea unor programe de educaţie sanitară care să se adreseze tuturor categoriilor de vârstă, de la cei mai mici la cei mai vârstnici.
Toate cerinţele menţionate mai sus sunt în strânsă concordanţă cu obiectivele proiectului „La Mulţi Ani”, beneficiarii fiind persoane în situaţia riscului de marginalizare socială.
Justificarea necesităţii implementării proiectului
În cadrul proiectului „La Mulţi Ani”, Asociaţia Maia îşi propune să sensibilizeze opinia publică privind seniorii din Centrele de Îngrijire şi Asistenţă Persoane Adulte prin implicarea unui număr de minim 15 voluntari / Centru şi prin formarea unui atelier ocupaţional pentru persoanele interesate din cadrul Centrelor.
Activităţile şi obiectivele proiectului vor contribui la atingerea priorităţilor Uniunii Europene prin
creşterea responsabilităţii sociale şi a conştientizării participării active la viaţa socială şi prin promovarea egalităţii de şanse.
Metoda de implicare a persoanelor din grupul ţinta în proiect se va face prin abordarea directă în cadrul acţiunilor organizate, prin prezentarea obiectivelor proiectului, a modalităţilor de atingere a obiectivelor şi prin prezentarea activităţilor în care vor fi implicaţi, a avantajelor directe şi indirecte pe care le vor avea.
Materia primă folosită în cadrul atelierului ocupaţional (ceramică, ceară, textil etc.) poate fi achiziţionată la preţuri avantajose, existând un număr mare de producători care furnizează aceste materiale direct beneficiarilor, chiar şi în cantităţi mai mici, la preţuri competitive.
Resursele alocate pentru implementarea proiectului
Resurse umane – echipa de proiect este formată din: manager de proiect, responsabil financiar, responsabil comunicare, coordonator Atelier.
Resurse materiale: spaţiul pus la dispoziţie de Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Persoane Adulte Străuleşti, cheltuieli materie primă Atelier ocupaţional, cheltuieli aferente cadourilor, cheltuieli de informare şi publicitate, cheltuieli generale de administraţie.
Implementarea proiectului
Primul proiect se derulează, din martie 2012, în Centrul de Servicii Sociale Străulești și presupune sărbătorirea zilelor de naștere ale seniorilor prezenți în Centru, odată pe lună: tort pentru sărbătoriții din acea lună, flori și cadouri.