Centrul de resurse pentru artele decorative este o platformă multimedia integrată online, care concentrează informații cu caracter istoric, documentar, educativ și științific pentru o mai bună cunoaștere a acestor domenii ale artelor. Platforma Centrului de resurse pentru artele decorative are o actualizarea periodică, work in progress, în funcție de activitatea de cercetare și documentare continuă, corelată atât cu edițiile Salonului Artelor Decorative cât și cu alte manifestări publice din aceste domenii.

Lipsuri și oportunități: Pentru o lungă perioadă, artele decorative (considerate generic, din punctul de vedere academic, ca fiind specializările în materiale și tehnicile specifice: sticlă, ceramică, textile, metal) au rămas adesea asociate artelor minore, însă în percepția contemporană ele și-au găsit locul și importanța cuvenită între genurile artelor vizuale. Din nefericire, domeniul artelor decorative contemporane a rămas puțin documentat, una dintre ultimele lucrări de referință fiind spre exemplu „Decorative Artists of Today”, editată de Vasile Drăguț și publicată de Uniunea Artiștilor Plastici din România în 1980.

Ediția din 2020 a Salonului de Arte Decorative anunță începerea proiectului „Centrului de resurse pentru artele decorative”, în contextul prolific al multitudinii de materiale documentare, acum fragmentate și imposibil de accesat integrat, a activității acestui segment al artelor vizuale în istoria recentă și în cea contemporană.

Salonul Național de Artă Decorativă organizat de Muzeul Național Cotroceni și Uniunea Artiștilor Plastici prin filiala Arte Decorative, a generat în urma edițiilor anterioare în număr de șaptesprezece un bogat material documentar care nu a beneficiat până acum (în afara formei punctuale a catalogului – atunci când acesta a existat) de o cercetare, documentare, arhivare după criterii specialitate muzeale sau de istoria artelor, în vederea deschiderii lui ca o arhivă vie, atât pentru pasionații cunoscători cât și pentru publicul larg.

Prin accesul la materialele din cadrul Saloanelor Artelor Decorative (17 ediții), Bienalelor Artelor Decorative (4 ediții), Simpozionului de ceramică monumentală de la Medgidia (7 ediții), prin expozițiile personale și de grup ale celor peste 420 de membri UAP – Arte decorative, grupați pe secțiunile: Sticlă, Ceramică, Arte Textile, Metal, Mixed Media, Centrul de resurse, curatoriat specific, pornește centralizarea și arhivarea informațiilor domeniului artelor decorative, permițând abordări istoriografice ulterioare și aducând informații prețioase privind patrimoniul material și imaterial românesc din această zonă a artelor vizuale.

În plus, în cadrul evenimentelor Salonului de Arte Decorative, Muzeul Național Cotroceni va constitui o zona de bibliotecă cu acces la arhivele artelor decorative și documentației aferente, cât și materiale expoziționale produse în cadrul salonului cu caracter documentar, pe suport de hârtie sau multimedia de tip hologramă.

Între aceste materiale expoziționale vor fi prezentate inclusiv documentarea lucrărilor de artă decorativă monumentală din perioada postbelică, comunistă şi raporturile lor cu spațiul și arhitectura epocii – aceasta reprezentând o cercetare extinsă a centrului de resurse.

De asemenea va fi creat un material resursă care va fi conținut de cartea-obiect „Artă decorativă monumentală românească dispărută”. Aceasta va fi pusă la dispoziție în Centrul de resurse și va fi distribuită în biblioteci din țară.

Proiectul este derulat de Asociația Maia, beneficiază de parteneriatul strategic cu PostModernism Museum și Muzeul Național Cotroceni, organizatorul Salonului Artelor Decorative, eveniment de tradiție al muzeului ajuns la ediția a XVIII-a.

Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.